Digi+

Digi+

06-05-2022

Despre practică

Localizare: St. Pölten, Austria
Dată început: Iunie 2020
Beneficiari: angajații vulnerabili și persoanele de suport
Finanțare: Arbeiterkammer (proiectul Arbeit 4.0)

PREZENTARE GENERALĂ A PRACTICII

Digi+ constă în traininguri directe în domeniul digitalizării care vizează lucrătorii defavorizați și persoanele de suport pentru aceștia. Inițiat de Arbeit plus niederösterreich și Institutul ilse arlt al Universității de Științe Aplicate St. Pölten pentru a accelera procesul de digitalizare în companiile sociale și de integrarea în muncă, obiectivul principal al acestei practici este de a asigura o mai bună incluziune a oamenilor în procesul de transformare digitală.

Beneficiarii sunt instruiți pe două subiecte principale:

  • elementele de bază ale computerelor și smartphone-urilor (ce sunt acestea, cum să le opereze și ce se poate realiza folosindu-le);
  • Internetul și modul de utilizare în siguranță pentru a obține avantaje personale.

Până acum, 54 de persoane de suport și 95 de lucrători defavorizați au beneficiat de această practică.

ABORDAREA METODOLOGICĂ

Digi+ este implementat folosind următoarea abordare:

  1. Nevoile fiecărui participant sunt evaluate de Universitatea de Științe Aplicate St. Pölten.
  2. Pe baza evaluării efectuate se aplică un proces de adaptare, fie prin intermediul trainerului îm timpul training-ului propriu-zis, fie printr-un site care determină nivelul de calificare digitală.
  3. Instruirile sunt oferite la locul de muncă. Pe de o parte, conținutul este livrat direct lucrătorilor defavorizați; pe de altă parte, persoanele de suport sunt instruite despre cum să îi instruiască. De asemenea, este în curs de dezvoltare un site web pentru a sprijini procesul de învățare.
  4. Progresul fiecărui participant este evaluat prin teste personale în cadrul trainingurilor și teste de pe site.

TIPURI DE ABILITĂȚI DEZVOLTATE

Abilități digitale. În special, la sfârșitul cursului, cursanții sunt capabili să folosească dispozitivele și internetul pentru:

  1. a comunica;
  2. a căuta locuri de muncă;
  3. a realiza sarcini administrative de acasă;
  4. a se distra într-un mod sigur.

ASPECTUL INOVATOR

Inovația Digi+ constă în contactul personal dintre trainer și lucrător, combinat cu utilizarea website-ului pentru sprijin.

IMPACT & SUSTENABILITATE

Datorită acestei practici, beneficiarii pot fi mai ușor integrați pe piața muncii. Lucrătorii defavorizați învață cum să-și gestioneze și să-și folosească adresele de e-mail și cum să găsească și să utilizeze instrumente care îi pot sprijini în găsirea unui loc de muncă adecvat.

Sustenabilitatea practicii este garantată de formarea formatorilor, care pot sprijini și educa noi lucrători dezavantajați în viitor. În plus, site-ul web poate fi accesat și utilizat de toată lumea. Acest lucru va permite, de asemenea, replicarea practicii în alte contexte.

Date de contact 

Juergen Binder
digiplus@arbeitplus.at
https://werkzeugkiste.arbeitplus.at


Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Comisia Europeană nu este responsabilă pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.


Proiectul B-WISE, Plan pentru Cooperare Sectorială în domeniul Abilităților în Întreprinderile Sociale de Inserție (Blueprint for Sectoral Cooperation on Skills in Work Integration Social Enterprises), este un proiect Erasmus + coordonat de EASPD cu sprijinul ENSIE.